Petala de trandafir
Dac
ă am examina o floare completă, vom observa că ea este formată din mai multe părți, fiecare parte având rolul ei bine stabilit. Noi de exemplu am examinat floarea de trandafir, sau mai exact petala unei flori de trandafir.Totalitatea petalelor unei flori formeaz
ă corola. Forma petalelor poate fi: emarginată, oval-lanceolată, orbiculară, bilobată, tetralobată, etc. Petalele sunt viu colorate și parfumate pentru a atrage insectele. În ceea ce privește structura petalei, aceasta cuprinde: epiderma (fața superioară, respectiv țesutul protector al florii ) cu papile conice, și mezofil (fața inferioară) cu nervuri (vase conducătoare). Culorile petalelor sunt determinate de trei grupe de pigmenți – aflați singuri sau în combinație- care generează un adevărat curcubeu în petalele florilor: anthocyanine care crează umbre de violet, albastru sau roșu, betalaine care formează un roșu intens și carotenoide care generează tente de galben sau portocaliu.Toate componentele florilor sunt în realitate frunze modificate în diferite moduri, cu scopul de a realiza diferite funcții. De exemplu petala de trandafir are o textură cu asperități și apare ca fiind catifelată. În figurile de mai sus se poate observa că structura internă a petalei de trandafir este formată dintr-o multitudine de celule viu colorate, de diferite forme și dimensiuni, care conțin câte un nucleu central de culoare roșie. De asemenea, cu ajutorul imaginilor de mai sus ne putem da seama că structura internă a petalei de trandafir este foarte compactă. În interiorul celulei se află particulele de betalaină, care este practic pigmentul care dă și culoarea de roșu aprins florilor de trandafir.
În imaginea 7 am încercat să surprindem în detaliu suprafața inferioară a petalei, care este prevăzută cu nervuri. Astfel în imaginile de mai sus se pot observa nervurile care străbat câmpul celular și care sunt de culoare roșu închis spre vișiniu. Analizând structura internă a unei simple petale de trandafir de grădină, am fost foarte impresionați de multitudinea formelor și culorilor care te introduc într-o lume fascinantă, unică și captivantă, care nu poate fi explorată decât prin intermediul microscopului. Am putut observa și analiza, cu ajutorul obiectivelor de diferite puteri de mărire, fiecare porțiune și detaliu de pe suprafața specimenului.