Observatii terestre
Se pot face si observatii terestre cu un telescop?
Raspunsul este da. Pentru observatii terestre sunt recomandate urmatoarele design-uri optice: refractoare, Schmidt-Cassegrain si Maksutov-Casssegrain. Puteti folosi o oglinda diagonala (pentru imagini orientate corect pe verticala) sau o prisma erectoare (pentru imagini corectate complet - sus/jos, stanga/dreapta).
Este important sa folositi un ocular care sa ofere o putere de marire adecvata pentru observatii terestre. In general atmosfera limiteaza maririle utile la maxim 60-80X.
Vreau sa cumpar un binoclu. De ce caracteristici trebuie sa tin seama?
Factorii de care trebuie sa tineti cont sunt: diametrul obiectivului, puterea de marire, tipul si calitatea elementelor optice ale obiectivelor, tipul de straturi care au fost aplicate pe lentile, tipul de prisme folosite. In general, sunt de preferat binocluri cu diametrul obiectivelor mare, puteri de marire mai mici si lentile tratate.
Pentru mai multe informatii despre binocluri consultati pagina dedicata, Informatii despre binocluri.
Imaginile obiectelor terestre vazute prin telescop, luneta terestra sau binoclu sunt neclare, fara contrast, cetoase!
Calitatea imaginii depinde de foarte multi factori: straturile optice aplicate, calitatea atmosferei, diametru obiectivelor, colimare, curatenia lentilelor.
Observatiile terestre ar trebui facute la puteri de marire de pana la 60x. Daca depasiti acest prag, imaginea obiectelor indepartate poate fi neclara din cauza atmosferei Pamantului. La puteri mari de marire, cea mai indicata perioada a zilei pentru observatii este dimineata. Atunci temperatura aerului este cea mai constanta iar miscarea maselor de aer este mai inceata astfel incat nu produc efecte vizuale nedorite majore.
© Toate drepturile asupra continutului acestui site apartin STARMAX S.R.L. Orice reproducere partiala sau totala fara acordul STARMAX S.R.L. reprezinta un furt si va fi pedepsita conform legii.